Nunți
Mădălina & Bogdan
O nuntă la Elitis Events Center, lângă Cluj-Napoca, cu cununia la mănăstirea din Feleacu și o petrecere care nu s-a oprit până după miezul nopții. Iar după nuntă, o zi doar a lor la Palatul Bánffy din Răscruci.







Dimineața a început la Elitis, cu lucrurile mici pe care doar ei le știau: invitația cu fundă roz, plicul cu jurămintele scrise de mână, pantofii cu cristale. Bogdan își scria discursul la o măsuță, lângă fereastră. Nimeni nu se grăbea încă.



Apoi mașina la scară și drumul spre Feleacu.


















Cununia a fost la Mănăstirea Sf. Troiță din Feleacu. Sunt locuri în care nu ai ce să adaugi — bolta pictată, lumânările pe margine, pașii pe covor. Noi ne facem mici și lăsăm slujba să curgă. Cele mai bune cadre din biserică sunt cele pe care nimeni nu le observă că se întâmplă.









Înapoi la Elitis, seara a pornit tare și nu a mai coborât. Primul dans în fum și scântei, tortul cu artificii, saxofonul pe ring, formația pe scenă și ei doi sus, cu toată sala cu brațele întinse spre ei. La final, cineva a făcut o inimă din mâini în fața obiectivului. Genul de seară pe care n-o poți regiza — doar o documentezi.
Ședința am făcut-o după nuntă, într-o zi separată, la Palatul Bánffy din Răscruci. Fără program, fără invitați, fără nimeni care să aștepte ceva de la ei. Doar sălile goale, scara de lemn sculptat și lumina care intră pe ferestrele înalte.





Ultima lumină a zilei, pe peluza din fața palatului. Ea s-a învârtit o dată, a râs, și cu asta s-a terminat.
Ce spun cuplurile
200+ review-uri de 5 stele pe Google.
Mulțumim din suflet pentru pozele atât de frumoase. Nu ne puteam imagina pe cineva mai potrivit să fie alături de noi în acea zi specială ca să le capteze.
Am colaborat cu Marius pentru fotografiile de la nunta noastră și a fost cea mai bună alegere.
Am fost deja la trei evenimente unde Andra a fost fotograful și de fiecare dată m-a impresionat cu profesionalismul, răbdarea și energia ei pozitivă. Reușește mereu să surprindă emoția și bucuria momentului. Pozele sunt minunate, pline de naturalețe și suflet.
Andra & Marius Drăgan
Hai să vorbim
despre ziua voastră.
Fiecare eveniment e unic. Spune-ne despre al vostru și vă răspundem personal — Andra sau Marius, în maxim 24 de ore.