Familie
Familia Mihaly
Ședință foto de familie la Salicea, lângă Cluj-Napoca, cu vedere până spre Vlădeasa. Pe Delia și Tedy îi fotografiem de cincisprezece ani.




Salicea e unul din locurile noastre preferate de lângă Cluj-Napoca. Peisaj deschis, fără garduri și fără fundal de căutat — dealuri, cer mult și, în zilele bune, vedere până spre Vlădeasa. Am ajuns acolo de zeci de ori și nu arată de două ori la fel. Locul l-am ales împreună cu ei, cum facem de obicei: întâi ne spun ce își imaginează, apoi căutăm unde se potrivește.







Pe Delia și Tedy îi știm de vreo cincisprezece ani. Le-am fotografiat nunta, botezurile, ședințe de cuplu și de maternitate. La un moment dat, când eram în Londra pentru o nuntă, Delia ne-a dus la locul ei de muncă din Londra. Era miercuri seara, trecut de opt. Ne-a plimbat peste tot. E genul de acces la care nu te aștepți și pe care nu-l uiți.







Nu le spunem oamenilor cum să pozeze și nu pregătim cadre dinainte. Îi urmărim, vedem ce îi reprezintă și fotografiem asta. Dacă vor un cadru anume, îl facem cu drag — restul se întâmplă singur. Ne întâlnim de obicei cu o oră înainte de apus și terminăm după ce soarele a coborât. Acolo e cea mai bună lumină a zilei.






Ce spun familiile
200+ review-uri de 5 stele pe Google.
O experiență minunată, ședință foto cu Andra. Naturalețea ei, profesionalismul și simțul umorului m-au făcut să mă simt foarte relaxată, iar rezultatul a fost exact pe gustul meu, așa cum mi-am dorit. Am primit poze superbe, mai multe decât discutaserăm, în timp scurt și la o calitate maximă. Abia aștept să ne revedem și la alte ședințe foto!
Am avut o experiență tare frumoasă la ședința foto de familie. Andra și Marius sunt drăguți, profesioniști și empatici, iar fotografiile au ieșit superb.
Experiența de a fi pozați de Marius a fost cu adevărat revelatoare — am realizat că o ședință foto nu înseamnă neapărat regie și stereotipuri, ci că o persoană știe să surprindă cât mai bine micile gesturi și expresii. Ne-a surprins trăirile, astfel încât să putem rememora fiecare moment.
Andra & Marius Drăgan
Hai să vorbim
despre ziua voastră.
Fiecare eveniment e unic. Spune-ne despre al vostru și vă răspundem personal — Andra sau Marius, în maxim 24 de ore.