Botezuri
Botezul lui Alex
Alex e băiatul Ralucăi și al lui Flo, cu două surori mai mari. A fost botezat la Wild Garden Cluj-Napoca, cu decor de junglă, ferigi atârnate și ring de dans cu glob disco, iar spre seară cu foc deschis în curte și bezele prăjite de copii.
Cu familia Craiu suntem prieteni dinainte ca Alex să se nască. Le-am fotografiat nunta Ralucăi și a lui Flo, tot la Wild Garden, apoi botezurile fetelor — Alex e al treilea copil pe care îl botezăm în familia lor. Așa se întâmplă des: rămânem prieteni cu cei mai mulți dintre clienții noștri, ne intersectăm la evenimente, ajungem să fotografiem cum cresc familii întregi. Ei sunt și oamenii din spatele Colo Colo, locul de joacă în aer liber pentru copii din Cluj-Napoca.
Alex e cel botezat. Are două surori mai mari, care au fost lângă el toată ziua — de dimineață, pe pat, până seara, la focul din curte.







Slujba religioasă a fost la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”. Nașii l-au purtat prin biserică cu lumânarea aprinsă, preotul l-a afundat în cristelniță și i-a dat împărtășania, iar bunica a filmat de la locul ei, din strană — momentul ăla pe care îl are fiecare familie, deși n-ar trebui.










Petrecerea a fost la Wild Garden Cluj-Napoca — una dintre cele mai frumoase locații de evenimente din oraș și una dintre preferatele noastre. Decorul a urmat o temă de junglă: baloane verzi și aurii, o girafă, ferigi atârnate deasupra ringului și un glob disco peste el. Mâncare foarte bună, copii alergând printre plante, un spectacol la care s-au uitat și adulții.









Spre seară s-a aprins foc în curte. Copiii prăjeau bezele, adulții stăteau pe scaune în jur, iar tortul a venit cu artificii, pe masa de lemn de sub bradul luminat mov. Din toată ziua, focul e ce ne-a rămas cel mai mult în minte. Dacă strângeți idei, vedeți și celelalte locații de botez în aer liber lângă Cluj-Napoca.




Ce spun părinții
200+ review-uri de 5 stele pe Google.
Naturalețea Andrei, profesionalismul și simțul umorului m-au făcut să mă simt foarte relaxată. Rezultatul a fost exact pe gustul meu. Am primit poze superbe.
Sunt absolut superbe pozele. Ați surprins extraordinar toate momentele și emoțiile. Ne uităm zilnic la ele.
O implicare deosebită în ceea ce fac și totodată o prezență discretă, care nu incomodează niciun minut. Fotografii noștri pe viață.
Andra & Marius Drăgan
Hai să vorbim
despre ziua voastră.
Fiecare eveniment e unic. Spune-ne despre al vostru și vă răspundem personal — Andra sau Marius, în maxim 24 de ore.